Ea...

 S-a lasat un  intuneric adinc in camera ei.Rafturile goale par parasite de multa vreme , iar tablourile cu chipul ei gindas prafuite de vise.O tacere profunda s-a lasat in acei patru pereti bleumarine.

 Peste citeva ore a deschis ochii ei negri si blinzi.Erau tristi si indurerati.Dormise rau si i-a aparut in vis din nou el-acel pe care il iubeste.Il visase dupa mult timp, mai aproape  si mai adevarat ca niciodata.S-a ridicat si si-a lasat sihastra plapuma ei de matase.A inceput sa priveasca pe fereastra acelasi oras aglomerat.Ploaia acoperise pamintul cu un covor greu si intunecat.Ochii ei parca il cautau  in multimea de oameni grabiti.

  In minte ii derulau versurile unei romante pe care o ascultau impreuna , dar care totusi nu-si aveau rostul acum.

  E acum jos , alaturi de multimea de oameni diferiti si grabiti.Nu vedea pe nimeni, nu stia cum sa scape de amintiri.A ramas intepenita.E in fata ei si o ia de mana.Ea nu scoate nici un cuvint , statea nemiscata si cu privirea fixa la el.Vroia sa fuga printre oameni dar picioarele nu o ascultau.Vroia sa-l alunge dar parca isi pierduse graiul.Vroia sa fie puternica si  sa-i spuna ceva…dar tacerea i-a inundat sufletul.Nu a spus nimic...apoi au plecat tinundu-se de mana …si s-au pierdut printre picaturile de ploaie abundenta.