''Femeia este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte. Femeia este gloria.''

(Miguel de Cervantes)

La vie en rose

Ce frumos ar fi daca…

*visele ar prinde viata…

*norocul si succesul ne-ar insoti mereu…

*florile ar avea grai...

*cerul ne-ar putea sopti in momente critice...

*gindurile noastre ar prinde aripi...

*soarele ne-ar fi prieten...

*dupa fiecare lacrima ar urma un zimbet…

*am avea o bagheta fermecata care sa ne indeplineasca orice dorinta…

*o speranta ar deveni implinire…

*am primi in fiecare zi cite o veste buna..

*am putea pastra in minte doar clipele frumoase…

*orice esec ne-ar face mai puternici…

*fiecare picatura de ploaie si-ar spune povestea…

*nu ar exista ura, fatarnicie si prostie…

*n-ar exista durere si suferinta…

*am putea fi mereu alaturi de cei dragi…

Daca viata ar fi roz macar pe citeva zile…

Ea...

 S-a lasat un  intuneric adinc in camera ei.Rafturile goale par parasite de multa vreme , iar tablourile cu chipul ei gindas prafuite de vise.O tacere profunda s-a lasat in acei patru pereti bleumarine.

 Peste citeva ore a deschis ochii ei negri si blinzi.Erau tristi si indurerati.Dormise rau si i-a aparut in vis din nou el-acel pe care il iubeste.Il visase dupa mult timp, mai aproape  si mai adevarat ca niciodata.S-a ridicat si si-a lasat sihastra plapuma ei de matase.A inceput sa priveasca pe fereastra acelasi oras aglomerat.Ploaia acoperise pamintul cu un covor greu si intunecat.Ochii ei parca il cautau  in multimea de oameni grabiti.

  In minte ii derulau versurile unei romante pe care o ascultau impreuna , dar care totusi nu-si aveau rostul acum.

  E acum jos , alaturi de multimea de oameni diferiti si grabiti.Nu vedea pe nimeni, nu stia cum sa scape de amintiri.A ramas intepenita.E in fata ei si o ia de mana.Ea nu scoate nici un cuvint , statea nemiscata si cu privirea fixa la el.Vroia sa fuga printre oameni dar picioarele nu o ascultau.Vroia sa-l alunge dar parca isi pierduse graiul.Vroia sa fie puternica si  sa-i spuna ceva…dar tacerea i-a inundat sufletul.Nu a spus nimic...apoi au plecat tinundu-se de mana …si s-au pierdut printre picaturile de ploaie abundenta.

Femeia...

"Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi cea pe care-o iubeşti cu adevărat.''  
 (Mircea Cărtărescu)

Let's save the nature

Nu-mi pot explica ce s-a intimplat azi cu mine.Uneori nici nu ma mai recunosc.Am venit acasa in graba , am aruncat geanta grea pe covorul pufos si florescent si m-am intins in pat.Am vrut sa uit de tot.Am inchis ochii si m-am transpus din nou in lumea mea.Am ajuns in citeva secunde autoarea unei noi povesti, diferite de toate celelalte.Povestea mea nu avea nici capitole , nici alineate.Am vazut o lume noua in care mereu mi-am dorit sa traiesc.Un univers fara persoane false si egoiste, o lume fara minciuni si dezordine, si o combinatie perfecta intre adevar , bunatate si curatenie. Peste citeva minute am deschis ochii si am hotarit sa ies afara , sa las pe alta zi continuarea povestii mele fara titlu .Singura. Da , eu singura am iesit afara.Nu credeam vreodata ca o sa-mi doresc sa ies afara de una singura.Adierea vintului mi-a dat senzatia de libertate , mugurii copacilor – prospetime.M-am oprit si ma uitam in jur…am deschis mai bine ochii si nu am vazut decit o strada inundata de sticle goale aruncate pe pamintul umed , monstri de gunoaie si drumuri crapateL.O atmosfera total diferita de aceea la care am visat eu.In loc sa iesim afara si sa simtim placere , relaxare si prospetime… ce vedem noi? O tara lipsita de tot ce e frumos , unde si florilor le este greu sa respire.

 Invaluita de o totala dezamagire , m-am intors inapoi intre cei patru pereti de culoarea roz pal a apartamentului care este situate exact in mijlocul acestei jungle artificiale...si am ajuns la concluzia <<Let's save the nature>>